Iti multumesc

Candva, undeva, viata te va surprinde... frumos...

Avem nevoie de oameni care pot fi ceea ce avem nevoie sa fie pentru a ne determina sa nu ne schimbam, sa nu renuntam si sa nu obosim prea tare atunci cand viata e grea si ne ofera ceea ce credem ca nu suntem inca pregatiti sa suportam.
Avem nevoie de acei oameni care pot fi puternici, desi ar vrea sa fie slabi, dar pot fi puternici pentru ca celalalt e mai important decat propria-i slabiciune, de oameni care pot risca sa se piarda pe ei insisi printre probleme si griji si intrebari doar pentru a te ajuta sa te regasesti tu atunci cand iti pare imposibil.

Acesti oameni apar in vietile noastre si ne fac zilele mai frumoase...

Oamenii sortiti sa se intalneasca, se intalnesc si sunt fericiti impreuna!

Love is about being there almost all the time for another person, but being wise enough to give them their space whenever they need it. - Savio DSilva

Cu tine n-am timp de nimic, dar am timp pentru toate.

Imi impun mie sa cred ca timpul e irelevant, ca tot ce avem noi e dincolo de un calendar. Ca n-avem date fixe, doar momente si amintiri. Nu conteaza ca e fix, atat timp cat eu te iubesc secunda de secunda. Eu cu tine am o dragoste, nu o relatie. O s-o masor in sarutari si decenii. Fara “check in-uri” si alte porcarii. Doar tu cu mine, langa mine.

N-o sa vorbesc nimanui despre noi, dar o sa las pe oricine sa stie. Cand vine vorba de tine, sunt destul de egoista. Nu-mi place sa impart. Oameni nefericiti sunt multi. Fericirea e un lucru ravnit. D-asta trebuie pastrata in interior. Nu o poti ascunde, e imposibil. Ti se vede in miscari cat de fericit esti, dar e bine sa-ti protejezi fericirea. Sa ti se citeasca in ochi cat esti de fericit, nu pe facebook. Fericirea se traieste, nu se urla-n gura mare. Asa o sa fac eu cu a noastra. O s-o impart doar cu tine, ca fara tine n-ar fi nici ea, probabil nici eu..

Cand o sa mi se ceara motivul fericirii mele o sa le vorbesc despre cel mai minunat om, despre omul care-mi umple zilele de lumina. Cel care-mi incalzeste noptile, chiar si cele mai intunecate. Cel care mi-a pus fericire in suflet, sarutari pe buze si rost in viata. Cel fara de care nu ma vad, fara de care nu ma vreau. Cel care m-a adus pe mine cel mai aproape de mine. Cel care ma intregeste, ma completeaza. Cel care zi de zi se lupta cu el.. pentru noi.

Prin puterea ta de a ma iubi, ma descopar eu zi de zi!

Mi-e dor sa imi deschid bratele pentru tine, mi-e dor de abandonul total si daruirea pe care le simt cand te primesc intre ele, de cat de tare ma copleseste fiinta ta masculina de fiecare data.

Mi-e dor de parfumul tau de barbat, mi-e dor de cat de frumoasa sunt cand ma infior de dorinta de tine.

In cuprinsul imbratisarii tale ma simt in siguranta, ma simt atat de puternica incat ar putea sa se rupa cerul in doua si eu as fi tot in picioare, stiind ca ai atata incredere in mine!

Stiu ca am ales un drum pe care nu regret ca am inceput sa merg! Atat de frumos stii sa zambesti si privirea ta ma asigura ca totul e in regula, linistea sufleteasca punand stapanire pe corpul meu si pur si simplu nu mai vreau sa imi pese de nimic.

Ai un suflet atat de pur si esti atat de puternic... Imi doresc atat de mult sa am puterea ta! Dar stiu ca alaturi de tine, pot sa fac orice! Pot sa fiu puternica, pot sa nu cad, pot sa fac tot ce vreau stiind ca tu mereu ma vei sustine si ma vei intelege!

Prin puterea ta de a ma iubi, ma descopar eu zi de zi!

Imi plac inceputurile

Imi plac inceputurile .. imi plac fluturii din stomac, momentele in care inima naiva o ia razna, imi plac mesajele de buna dimineata si telefoanele de noapte buna, imbratisarile lungi din zori de zi pana-n seara si sarutarile in care ai vrea sa devii o singura finta cu celalalt. Imi place zambetul tamp pe care-l am pe fata si fericirea care ma face sa radiez si ador momentele in care cei din jur imi spun "Ce frumoasa esti azi!", iar sufletul meu zambeste caci numai el stie motivul. Imi place sa-mi fie dor de cineva, secundele sa mi se para ore, iar orele zile, sa astept sa-l vad cu entuziasm, nerabdatoare, agitata, fericita , sa simt fluturii cum imi danseaza prin tot corpul , iar gandurile sa nu mai aiba nicio logica, sa nu mai stiu daca e luni , marti sau sambata, sa nu mai stiu de mine.

Poate ca nu il am aproape de fiecare data cand vreau asta. Poate ca trebuie sa astept putin cam mult pentru un sarut si o imbratisare, dar el ma face sa simt ca asteptarea asta merita.

Ce este starea aia de multumire sufleteasca pe care o simt cand el este langă mine, pe cealaltă jumatate de pat si imi zambeste? Sau fericirea pe care o simt atat de intens si constant...

Pentru prima data, dupa mult mult timp, sunt sigura de ceva. Sunt sigura pe ideea de “noi”, suficient incat merita sa invat sa am rabdare, fiindca vreau sa-l tin langa mine cat pot de mult, chiar si o viata daca voi reusi.

Imi fac bagajul!

Am ales cea mai incapatoare valiza si vreau sa pun acolo toate nemultumirile, toate neimplinirile, toate regretele, toate durerile. Vreau sa impachetez binisor visele care au ramas doar vise, momentele in care m-am simtit respinsa si neinteleasa si momentele in care am fost umilita si infranta.

Apoi vreau sa ordonez intr-un colt al valizei lacrimi, frustrari, temeri, indecizii si alegeri proaste. M-apuc sa-mi caut prin suflet toate neajunsurile, tradarile, minciunile si ipocrizia. Le strang bine pe toate si le fac loc langa celelalte lucruri din valiza.

Ciudat… credeam ca e incapatoare, dar dupa ce am pus toate astea vad ca mai am doar putin loc. Sunt sentimente pe care le tinem in inima noastra timp indelungat, sentimente care ne fac mai mult rau decat bine si pe care le taram dupa noi desi simtim cum greutatea lor ne doboara umerii. Ne ia ani buni sa le acumulam si inca atat sa ne descotorosim de ele.

Ne spunem ca e imperios necesar sa facem curatenie in casa, in camera in care stam sau in spatiul in care muncim, dar nu consideram vital sa ne curatim din cand in cand si sufletul de toata mizeria pe care o adunam. Purtam mereu haine curate, dar preferam sa umblam cu sufletul patat si murdar.

E timpul pentru curatenie generala in suflete.

Zilele par mai lungi si timpul trece mai greu cand ne lasam striviti de o greutate pe care nu o putem duce. Hai sa facem curatenie. Hai sa adunam tot ce ne intineaza intr-o valiza mare si sa o ducem undeva departe si sa uitam locul.

Eu mi-am închis valiza. Ma simt mai usoara.

Dorinta Indeplinita

Un strop de viata da-mi si am sa il transform in fericire. 

Poate e momentul in care m-am regasit...
Poate e clipa in care m-am pierdut intr-un zambet...
Poate e pentru ca simt cum tot decorul se apleaca la picioarele mele...
Poate sunt cuvintele ce imi vibreaza fiecare coarda...
Poate sunt gesturile marunte care imi fac zilele marete...
Poate e fiecare senzatie care imi face pielea sa tremure...

Ca si cum m-ai fi asteptat de mult sa vin, ca si cum te-as fi asteptat din totdeauna sa vi. 

De unde si pana unde....

Cind nu stii de unde si pina unde?
Constientizezi ca te-ai schimbat. Da, oamenii se schimba si totul este rezultatul unor stari care te-au coplesit cindva.
De unde si pina unde, am incetat sa practic anumite activitati, am exclus persoane, am completat spatiul cu altele noi si am schimbat algoritme.
De unde si pina unde?
Anumite persoane nu ma mai inspira, chiar daca am impartit universurile noastre cindva, iar prezenta lor în viata mea parea primordiala... Si nu mai sunt la fel atunci cînd îmi vizitez trecutul. Revad oamenii de atunci si ma intilnesc in ochii lor cu mine insami de parca as fi lasat o particica acolo, de parca anumite parti din noi se suprapun.
Si devin extrem de sentimentala atunci cind ochii lor privesc spre mine, prin mine, in timp ce ochii mei cedeaza acelui dor ascuns si neatins in timp.
De unde si pina unde, ne-am indepartat insa cind va imbratisez înteleg, unele suflete mi-au ramas la fel de aproape.
Aproape de mine sau de cea care am fost?


E straniu cum lucrurile evolueaza in viata. Nimic nu e constant si abia de mai reusesti sa arunci o privire în trecut, ca sa realizezi cite s-au schimbat. E straniu ca lumea vine si pleaca, iar emotiile care ne-au fost provocate ramin nesterse. E straniu ca anumite cuvinte isi pierd din simnificatie si devin sterpe odata cu timpul. E straniu ca anumite promisiuni se pierd in neant nerealizate, fara ca sa mai doara. E straniu ca azi poti sa iubesti, insa niciodata nu poti fi sigur de ziua de miine. Uneori nu mai intelegi ce s-a schimbat, lumea din jur sau propriile viziuni.
Si cel mai straniu e ca aceste schimbari sunt pe cit de imprevizibile, pe atit de naturale si firesti.
E un curs, un circuit perpetuu, o inaintare esentiala si edificatoare. E straniu ca totul e trecator, iar fiecare noua etapa e ca o renastere pe care o accepti în mod inconstient.
Senzatia ca ar exista o mina invizibila care le dirijeaza pe toate. Senzatia ca asa trebuia sa fie. E straniu ca toate sunt legate între ele si fiecare schimbare duce spre ceva anume. E imprevizibilul vietii… E ceea ce te tine in suspans… E ceea ce te mentine in miscare…

Miss you....

Ştii că-l iubeşti când îi cunoşti parfumul pielii. Când adori să îţi lipeşti nările de gâtul lui, atunci când adoarme. Respiraţia e sacadată, perfectă, şi genele lungi. Miroase a tutun fin şi-a ploaie. Şoaptele sunt strivite între perne, mâna lui leneşă se odihneşte pe coapsa ta. Timpul curge lent, cremos. Se sincronizează cu pulsul lui. Şi tu adulmeci aerul cald ce învăluie camera ca un abur.

Ştii c-o iubeşti atunci când iese din duş, goală. Are pielea moale şi umedă, sărutată de soare. Şi de tine. De atâtea ori. Îi cunoşti constelaţiile de aluniţe, semnul din naştere de pe umar şi sânii perfecţi, rotunzi şi fragezi. O să îi se facă rece curând şi-o să îşi pună şosetele cu buline roz, alea pufoase. Şi tricoul tău. Eşti gelos. Da, eşti gelos pe bucata de bumbac ce îi atinge corpul.

Ştiţi că vă iubiţi atunci când vă ţineţi de mână şi înţelegeţi tot. Când imperfecţiunile celuilalt devin minuni. Când vă hrăniţi unul cu altul, când vă sunteţi suficienţi şi lumea din jur se dizolvă. Când dorul se măsoară în clipe, nu în zile.

Cu drag,
Eu

Ştii ce? Mi-e dor de tine...

 Dorul doare. E ca şi cum rămâi fără aer preţ de prea multe secunde. Dorul doare încet. Şi intens. Te face să simţi. Şi se declanşează atât de subit, de parşiv, de crud. Adulmeci un fir de parfum, o aromă, auzi o frântură de melodie, vezi o poză, un carusel, o carte, auzi un nume. Iar asta îţi dă peste cap clipa. Iar amintirile curg şi se amestecă nebun ca un uragan furios. Şi te îneacă, te sufocă, te lasă vlăguit şi fără putere.

Miroase a magiun proaspăt şi a miez de nucă. Şi apare o mămăiţă cu păr alb şi mâini aspre, dar aşa de calde, aşa de bune. Mâini care au oblojit bube în genunchii unei fetiţe care a căzut cu bicicleta pe pietriş. Şi care au mângâiat somnul ei, pictat cu căţei şi desene animate. Şi atunci îţi aminteşti. Şi ţi-e dor. Şi n-ai ce face. Spui doar: „Săru’mâna, mămăiţă. Sper că eşti bine”.

Şi apoi vezi o poză. Nu mai e al tău. Şi nici măcar nu-l mai iubeşti. Dar ţi-ar plăcea să opreşti timpul, şi lumea, şi soarele să stea în loc. Şi să v-aşezaţi pe-o bancă. Şi să staţi aşa, în tăcere, ore..şi ore. Şi apoi să-l întrebi: „Ce mai faci? Cum eşti?”. Şi să-ţi spună doar atât. „Sunt bine. Dar tu? ”. Şi nimeni să nu ştie vreodată.

Ţi-e dor. Poate de ani de zile. Dar eşti prea mândru să îţi recunoşti asta. A fost cândva prietenul tău cel mai bun. Mâncaţi covrigi şi ciocolată cu rom cu banii furaţi de la fraţii mai mici din puşculiţe. Şi aţi avut pojar în acelaşi timp. Şi vă leagă „Hoţii şi vardiştii”, trasul cu cornetul cu bold, Maria din clasa a III-a, şi guma Action Man. Dar acum vă despart oamenii, orgoliile şi frica. Sună-l. Spune-i că-ţi lipseşte. Aşteaptă de prea mult timp...

Ţi-e dor de acasă. Ţi-e dor de tata care te mângâie mereu pe creştet, iar atunci când o face, simţi că ai iar 5 ani. Ţi-e dor de mama care...ce cuvinte pot descrie mai bine lumina infinită din ochii ei atunci când te vede? Şi fericirea din glas? Ţi-e dor de perna ta, care miroase a somn şi a vise, de străzile copilăriei, de cărţile dragi care ţi-au fost porţi de evadare de atâtea ori, de casetofonul cu luminiţe colorate, de ceasul auriu şi mare din perete, de bibeloul cu pescarul asiatic, de mileuri, de plăcinta cu mere, de penar, de echer, de stiloul cu rezerve, de gulerul croşetat, de uniforma apretată, de profesori, de salam cu pâine, de păpuşa Barbie. De copilărie.

Dar de tine ţi-e dor vreodată? De tine bun, optimist, zâmbitor, fericit. De tine în momentele în care nu urăşti, nu invidiezi, nu răneşti. Când nu îţi faci iubita să plângă. Când nu îţi jigneşti iubitul. De tine când radiezi şi împărtăşeti dragoste necondiţionată. Fă-ţi timp să te regăseşti.


.................................................................................

Vă doresc maturizare plăcută!

Ştii momentul ăla când te loveşti în cot şi nu-ţi mai simţi mâna toată? Sau când dai cu degetul mic de la picior în tăblia de la pat de-ţi dau lacrimile instantaneu şi-ţi vine să te tăvăleşti pe parchet? Dragostea nebună doare de 1000 de ori mai rău.

 Iubirile astea sunt bune, dar nebune.

Sunt  focul ce te duce rapid spre extaz, ca mai apoi, la scurt timp, să te lase gol, pustiit, dezorientat. Iubirile ca-n filme sunt minunate, dar durează puţin. Iar finalul este al naibii de dureros!

Noi, femeile, tânjim după aşa ceva. Să găsim pe unul care să ne dea 10 kilograme de fluturaşi, să ne facă, să ne dreagă, să vină acasă de la serviciu şi să ne trantească pe pereţi şi să ne sărute pasional, să ştie să fie misterios şi să ne cucerească zilnic, să aibă privirea aia tâmpă de vampir din seriale (dacă se poate!), să arate ca Channing Tatum şi să aibă mintea lui Patapievici, să ne vrăjească frumos ca Tudor Chirilă şi să fie senzual ca Ryan Gosling.

Iar ei, bărbaţii, bălesc după o gagică care să fie frumoasă ca Antonia, care să scuture din poponeaţă ca Shakira, care să gătească aproape la fel de bine cum o face casnica de la Masterchef şi să fie cuminte, să nu se uite după bărbaţi, exact ca Ellen DeGeneres (calitate greu de găsit, dacă nu imposibil!).

 Relaţiile sănătoase şi trainice, care nu au sclipirea şi nici ambalajul delicios al relaţiilor enervant de pasionale, sunt alea clasice. Tu şi el, pupat de „noapte bună”, omletă, ţinut de mână, factură la Enel, vacanţă drăgăstoasă, pipi la benzinărie, film cu floricele, dragoste pură în weekend, pentru că în timpul săptămânii adormi cu bale de oboseală.

Nu au artificii şi nici zorzoane, nu sunt zgomotoase şi nici nu mustesc de adrenalină. Sunt autentice, echilibrate, te împlinesc. Aduc linişte şi muzici line. Aduc inel de logodnă şi copii. Aduc fericire adevărată.

Dar relaţiile astea nu sunt apreciate decât odată cu vârsta, când realizezi că tot ceea ce e rebel nu te mai reprezintă, ci mai rău de ameţeşte.

With love

 Noi, femeile, adoram sa ne rasfatam în bratele barbatilor nostri. Sa ne cuibarim la pieptul lor, sa ne pisicim ca ne doare un degetel si-apoi sa-l întindem alintate „Hai, pupa sa treaca!”, sa le spunem sa „ne faca prin par” sau sa ne mângâie suav. Sunt momentele alea când fiecare femeie redevine fetita. O copila neajutorata dar obraznica, cu ifose si nemultumiri închipuite, care pune botic când ceva nu-i convine si îsi doreste sa fie împacata pe data, cu saruturi-bezele si cuvinte-cuburi-de-zahar.
-----------------------------------------------------------------------------

 Când problemele de la birou îl coplesesc, când gânduri mii îl apasa, când îl mai doare si piciorul ca-i meteo-sensibil, barbatul vrea sa redevina mic. E momentul ala atât de rar întâlnit, când lasa garda jos. Ti se cuibareste la sân, strânge picioarele sub el si te roaga sa-l mângâi pe spate. Sau sa te joci în parul lui. Si tu ramâi usor blocata, ti-e greu sa asociezi imaginea de mascul feroce, care te apara si te ocroteste zilnic, cu clipa de fata, când în brate tii un pui de om. E mic, e un copil, si crede ca tu esti zâna buna, cu puteri magice. Si vrei, nu vrei, te metamorfozezi. Într-o clipa îi iei durerea, si grijile, si stresul, cu pulbere de iubire.

Barbatii nu-s asa tari si neînfricati cum credem noi. N-au avut încotro, saracii, cum nici noi n-am ales daca spalam blidele ori ba! Le-a fost impus sa nu plânga, pentru ca e o chestie de muieri, sa nu arate ca le e frica, ca-s înspaimântati de serpi, lacuste sau rate bancare. Barbatul, amarâtul de el, trebuie sa fie tare ca cimentul când vine vorba de cuplu, de familie. Pentru ca asa trebuie. Nu degeaba vorba populara l-a alintat „stâlp”.

 Cu toate astea, barbatul e si el om. A fost si el, cândva, un baietel ce-si gasea alinarea la pieptul mamei, la care alerga ori de câte ori lumea din jur îl speria. Iar acum, tu, ca iubita sau sotie, i-ai devenit refugiu. La tine în brate gaseste oaza de liniste si iubire de care are nevoie, pe sânul tau îsi abandoneaza obrajii si pe pântecul tau îsi odihneste mâna.

Fii o femeie liman însorit. Fii o femeie buna ca apa rece de izvor pentru însetat, ca bucata de pâine rumena si aburinda pentru cel înfometat. Învata sa-ti asculti barbatul, sa-l linistesti, sa-l odihnesti cu vorba ta calda, nu sa-l scoti din pepeni si sa-l faci sa-si doreasca sa plece la ma-sa. Sau la mama ma-sii.

Asadar, si ei au nevoie de rasfat. Nu mult, ca strica. Dar, din când în când, merita si barbatul de lânga tine sa auda: „Iubitule, hai sa te iau în brate...”.

N-o sa stie nimeni.

O ceasca de cafea in doi

Un profesor de filozofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri…

Cand ora a inceput, fara sa scoata un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care a inceput sa-l umple cu mingi de tenis. I-a intrebat pe studenti daca borcanul era plin si acestia au convenit ca da.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin, iar acestia au zis da.

Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin, iar acestia au raspuns ca da.

Atunci profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea, pe care le-a turnat in borcan, umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au inceput sa rada.

Dupa ce hohotele s-au domolit, profesorul a spus: ” Acum as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra.” Mingile de tenis reprezinta lucrurile cele mai importante in viata: Familia, sanatatea, prietenii, pasiunile voastre.

Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi: serviciul, casa, masina voastra, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.

La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.

Unul dintre studenti a ridicat mana intreband ce reprezinta cele doua cesti de cafea. Profesorul i-a explicat ca indiferent cat de plina este viata cuiva, intotdeauna se gaseste timp pentru o ceasca de cafea intre doi prieteni.

goosebumps

E o fuziune de energii intre doua corpuri conectate spiritual in timpul conexiunii fizice…e o reactie inexplicabila,incomparabil de placuta si emotiva… Doar o atingere si miliardele de celule se dezmortesc prin exaltare. Este inevitabil gidilitul usor din stomac, senzatia unei picaturi de apa rece ce-ti aluneca pe maduva spinarii si impresia ca picioarele se topesc, de parca ar fi din bucati de gheata. In acest moment bataile inimii sunt prea grabite ca sa pot respira calm, emotiile prea puternice ca sa te pot privi in ochi,fara ca sa tremur usor… simt pulsul meu in timple, iar pe al tau il port in palme. In aceasta clipa, esti riscant si irezistibil.

My storming heroine

The love that we will never make together is the most beautiful, the most violent, the most pure, the most heady.
[Serge Gainbourg]

Dimineti cu aroma de cafea

Dimineti imbietoare cu aroma de cafea,
Contrastul placut dintre frigul de peste geam si “un crop-ul” din ceasca,
Atmosfera ademenitoare din publicitatile Jacobs,
Aburii ce se incolacesc in jocuri de forme,
Clinchetul linguritei in timp ce se loveste de peretii cestii,
Mirosul de dulce-amarui-caldut,
Negrul clasic si mistic,
Gustul ce-ti dezmeticeste cugetul,dar iti acapareaza simtitrile cu un calm domol,
In mintea ta incep sa fuzioneze ginduri,
Ginduri care incap intr-o ceasca,
Ginduri care sunt mai dulci cind le impartasesti cu cinva drag… la o cafea )

Nu vreau sa inteleg nimic

Nu vreau sa inteleg viata si drumul ei. Nu vreau sa inteleg de ce…Misterul e farmecul existentei. Nu vreau sa inteleg “de ce-ul” incoltit in multe din intrebarile mele. Nu ma doare  daca, dincolo de el, sensurile lipsesc. Dar nu pot nega ca unele lucruri dor, pur si simplu…intamplarea de a fi si de a respira fiecare clipa stiind ca incet dar sigur cade o frunza din mine si nimeni si nimic nu o poate lipi la loc. Unele lucruri dor intr-un fel dulce-amar ce te face sa le iubesti oricum. Nu vreau sa inteleg de ce iubirea e singura putere adevarata a sufletului de a prinde aripi. De ce iubirea topeste, striveste, ucide, renaste fiinta si-i da o alta pereche de ochi sa vada cealalta culoare a luminii. Nu vreau sa inteleg de ce lucrurile nu pot fi schimbate, de ce timpul nu se mai intoarce si de ce unele amintiri nu pot fi sterse.