m-am reconstruit din cioburi
sumă a contradicţiilor interioare
suflet transparent
prin care au putut privi curioşii...
sticla din compoziţia mea nu valorează o avere
poate fi şi de lampă dacă e nevoie.
mă şterg din când în când
ca să-mi văd mai bine interiorul,
dau lustru nou frământărilor vechi,
aş dori să intru într-un cuptor spre topire rapidă
şi îmi imaginez că aş putea deveni cristal
în urma unei anticipate prefaceri
trăiesc fiecare zi prin clinchet...
în nopţile lungi devin pahar cu picior
beau gânduri seci cu dor de beţie cruntă
sperând să cad şi să mă sparg
spre a mă plăsmui la loc
cu răbdare
ciob lângă ciob.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu