Sunt nebuna ca am crezut pana la refuz in minciuni, sunt nebuna ca mi-am ars sufletul de dragul cuvintelor, sunt nebuna ca am jucat tot fara sa stiu miza(mai tarziu am aflat ca nu e nici una). Sunt nebuna pentru ca nu am fost rationala, sunt nebuna pentru ca am pierdut timp, pentru ca mi-am pierdut timpul si pentru ca inconstient o fac in continuare, sunt nebuna pentru ca am idei iesite din comun, pentru ca vad realitatea, o stiu ca pe poezie, dar o resping si ma incapatanez sa cred in ideile mele, sunt nebuna pentru ca ma las condusa de fiorii furiei si nimeni si nimic nu ma poate opri, sunt nebuna pentru ca am fost acolo, pentru ca i-am vazut, i-am ascultat, le-am vorbit si mai mult de atat i-am inteles.
Sunt nebuna si pentru ca m-am pus in locul lor si le-am dat dreptate, pentru ca am visat ca pot schimba lumea , pentru ca am iubit in trecut si am facut din aceasta iubire crezul meu, pentru ca m-am lasat prada de multe ori pasiunii desi stiam ca in “unsprezece minute” se va risipi si poate dura luni pana cand va reveni, cand de fapt revena a doua zi, pentru ca am acceptat sa fiu si altceva decat actorul principal pe scena vietii mele, am fost jokerul iar uneori numai spectator, pentru ca am imbracat toate rolurile unei femei in incercarea disperata de al nimeri pe acela care sa multumeasca.
Sunt nebuna pentru ca desi sunt nebuna si am facut toate cele de mai sus am fost si sarcastica. Oh da! Sarcastica dar numai cu mine, mi-am produs atata suferinta incat incepusem sa cred ca sunt sadica. M-am razbunat pe mine, m-am suparat pe mine, am luat toate vinile si greselile asupra mea, am mers in genunchi am strigat, am suportat vorbe grele si tot nu mi-a ajuns. Toate aceste dureri au fost nimic in comparatie acel gol pe care il simteam. Cineva imi spunea odata ca nu mi-am produs destula suferinta si ca din acest motiv nu pot merge mai departe. Eu i-am raspuns in gand…Oare?
Si desi nu par, sunt si realista. Sigur! Vad foarte bine in ce pozitie ma aflu vis-à-vis de fiecare aspect din viata mea, numai ca nu mereu reusesc/vreau sa impac rationalul cu afectivul. Dar vad, stiu ca merg din greseala in greseala, stiu ca trebuia sa-mi fac bagajul demult si sa plec, stiu ca viata merge inainte, ca lucrurile nu se opresc aici ca daca am supravietuit atunci inseamna ca mai am ceva de facut in viata asta, stiu si vad si inteleg ce vad dar nu vreau sa accept si atunci ma folosesc de nebunie.
Sunt si insensibila, oh da! Acum da! Am trait prea multe suferinte, deziluzii, dezamagiri, m-am vazut de prea multe ori in genunchi sau pe jos, chiar daca am crezut in continuare si nu m-am oprit sa joc aelasi joc prost si absurd, chiar daca am fost iar lovita si lasata singura sa ma tangui in timp ce ma privea. De vina a fost nebunia mea, sarcasmul cu care mi-am tratat durerea, stiam ca nu va mai fi nimic…dar sa nu uitam ca sunt nebuna, asa ca m-am mai angajat intr-o alta runda. Cu toate astea un lucru e bun, am constatat ca fiecare ultima lovitura nu a mai durut la fel de tare ca anterioara, ca starea de angoasa dureaza din ce in ce mai putin si ca si-a facut aparitia si o firimitura de ura.
Intre aceste patru atribute ma invart creandu-se genul de situatie “cui pe cui se scoate” insa al cincilea este cu totul si cu totul ceva deosebit, m-am schimbat, insa despre asta am sa vorbesc altadata…”mon petit, ca n’est pas le fin du chemin, seulement que je suis fatigue d’essayer que je me naisse toujours dans tes yeux…offiecielle, je prendre une pause. Je ne veux pas dire que c’est final, parce que peut-etre je me retounerais
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu