My own little world..:|

Mi-au incaruntit sperantele in mintea innourata de ganduri, sub cerul dorintelor imposibile si viselor secrete… Tot incerc sa inchid ochii in fata lucrurilor pe care nu vreau sa le vad, dar nu pot inchide inima in fata sentimentelor pe care nu vreau sa le simt… Nimic nu mi se pare mai greu decat sa nu ma dezamagesc pe mine insumi.

In preajma gandului infinit, fara spatiu si timp, uneori simt incapacitatea de a construi un viitor, invesmantata cu atat de multe iluzii in frigul acestei lumi cu nume de durere…
Vreau sa suprim indoielile de maine, insa inima nu poate uita indiferenta si zilele singuratice parfumate de tristete. Universul meu e condamnat sa ramana gol inca odata, vegheat de singuratate – o fecioara sculptata-n piatra, care a fost mutilata de un sculptor mult prea romantic.

Vreau sa cred in ceva dincolo de mine, in ceva ce nu se poate auzi sau mirosi… ca speranta, ca dragostea… Noi toti simtim nevoia de a crede in ceva pentru a trai…
Imi ramane sa tac, sa ma ascund si sa ma topesc… Sentimentele si visele sa le alung in cel mai adanc colt al sufletului meu, sa rasara si sa apuna in liniste, ca stelele in noapte. O sa traiesc in mine insumi, am o lume intreaga in sufletul meu, tainica si magica, pe care galagia din afara o suprima… Si vreau sa stau singura, sa strig, sa dansez, sa plang, sa rad si nimeni sa nu ma poata vedea, auzi sau judeca…

“I’m trapped in my own little world, but it’s ok… they know me there…”